A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Only variable references should be returned by reference

Filename: core/Common.php

Line Number: 244

A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: session_start(): Cannot send session cookie - headers already sent by (output started at /home/fiiactiv/public_html/system/core/Exceptions.php:170)

Filename: libraries/Session.php

Line Number: 162

A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: session_start(): Cannot send session cache limiter - headers already sent (output started at /home/fiiactiv/public_html/system/core/Exceptions.php:170)

Filename: libraries/Session.php

Line Number: 162

A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: Cannot modify header information - headers already sent by (output started at /home/fiiactiv/public_html/system/core/Exceptions.php:170)

Filename: core/MY_Controller.php

Line Number: 463

Fii Activ! | Perceptii,   atitudini  si  asteptari  ale  persoanelor  de  peste  55  de  ani, angajari varstnici

Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Perceptii,   atitudini  si  asteptari  ale  persoanelor  de  peste  55  de  ani 

În cadrul proiectului „Fii activ la orice vârstă!” (POSDRU/123/4.1/S/131974) – Activitatea 4, echipa de experţi în cercetarea sociologică angajaţi de compania Rusu&Borţun Consultanţă SRL a realizat la nivel naţional cercetarea cantitativă în rândurile şomerilor de peste 55 de ani.
Această cercetare a constat în intervievarea a 500 de şomeri înregistraţi cu vârste cuprinse în intervalul 55-64 de ani. Baza de date integrală a fost furnizată de către Beneficiar, ceea ce a permis proiectarea unui eşantion naţional reprezentativ. 

I. Percepţii despre „îmbătrânirea activă” pe piaţa muncii
I.1. Atitudinea faţă de „îmbătrânirea activă”

Persoanele intervievate au fost solicitate să-şi exprime opinia despre „îmbătrânirea activă” pe piaţa muncii, adică despre posibilitatea ca persoanele de peste 55 de ani să continue să lucreze (prin joburi pentru pensionari, cursuri de formare pentru pensionari, colaborare pensionari, angajari varstnici):

  • Ponderea cea mai mare a înregistrat-o varianta „Este un lucru necesar atât pentru societate, cât şi pentru persoanele de peste 55 de ani” – 62,4%”.
  • Celelalte două variante „Este un lucru necesar pentru societate, dar nu pentru persoanele de peste 55 de ani” –17,6% şi „Nu este o necesitate nici pentru societate, nici pentru persoanele de peste 55 de ani” – 13,2% se regăsesc cu o pondere mai mare în publicul feminin şi cel mai puţin educat.

I.2. Intenţii personale

Întrebaţi fiind, Ce doriţi să faceţi în continuare?, în marea lor majoritate respondenţii au indicat varianta „Vreau să mai lucrez, dar încă nu am găsit un loc de muncă” – 60%.
La fel ca în situaţia anterioară, tipul de răspuns indicat este determinat în cea mai mare măsură de genul persoanei intervievate şi de nivelul de educaţie. 

Cei care preferă să se pensioneze deşi sunt apţi de muncă au o pondere 19,2%, iar cei care spun că nu mai pot să lucreze pentru că nu stau bine cu sănătatea au o pondere de 18,4%. 

Răspunsurile „Pot să mai lucrez, dar prefer să mă pensionez” sunt mai numeroase în rândurile populaţiei feminine şi ale populaţiei cu nivel primar/gimnazial de instruire.

Răspunsurile „Nu mai pot să lucrez – nu stau bine cu sănătatea” sunt mai numeroase în rândurile populaţiei cu vârste cuprinse între 60 şi 64 de ani, ale celei cu un nivel primar sau gimnazial de instruire şi ale populaţiei din categoria ocupaţională „funcţionar/tehnician”.


II. Comportamente de căutare a unui loc de muncă

II.1. Surse de informaţii
Au fost enumerate câteva surse de informaţii despre ofertele de locuri de muncă pentru varstnici şi respondenţii au fost rugaţi să spună cât de des o folosesc pe fiecare dintre ele.
În ierarhia alcătuită după criteriul „foarte des”, conduce presa scrisă (îndeosebi cea locală) pe care 29,8% din respondenţi spun că o folosesc „foarte des”.

Pe locul al doilea se situează Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pe care 21% din respondenţi spun că o folosesc drept sursă de informaţii „foarte des”.

În clasament urmează televiziunea – sursă pe care 11,4% o folosesc „foarte des”, iar pe ultimul loc este Internetul, cu 10%. 

II.2. Utilizarea Internetului – frecvenţa şi scopurile utilizării
Întrebaţi dacă obişnuiesc să folosească Internetul, peste două treimi din şomerii de peste 55 de ani – 67,2% – spun că nu folosesc deloc Internetul. 
Prin urmare, aproape o treime din populaţia-ţintă – 32,8% – utilizează Internetul, dar numai 14,6% fac acest lucru zilnic. 

Celor 91 de utilizatori care au indicat „caut oferte de locuri de muncă” li s-a cerut să nominalizeze care anume sunt saiturile de recrutare. Cei mai mulţi au nominalizat E-jobs.ro (44 respondenţi), urmat de Bestjobs.ro (31). Cu frecvenţe egale, pe locurile 3-4 se plasează: saitul AJOFM / ALOFM (15 respondenţi) şi saitul Myjob.ro (15). 

II.3. Modalităţi de căutare a unui loc de muncă
Persoanele intervievate au fost întrebate „Cum aţi procedat până acum pentru găsirea unui loc de muncă?”. La această întrebare închisă, cu variante de răspuns pre-codificate, aproape toţi respondenţii au dat mai mult de un răspuns (2-3 răspunsuri). 
Cei mai mulţi, aproape trei sferturi din respondenţi, spun că au apelat la ALOFM (74%).

Două segmente aproape egale au apelat la cunoştinţe / „relaţii” (43,8%) şi, respectiv, au fost la sediul unor companii (43,4). 

În fine, un segment de 8,6% nu a răspuns la întrebare. Aceşti 43 de respondenţi care nu au răspuns susţin în majoritatea lor (27) că nu caută de fapt loc de muncă, spunând „nu doresc să lucrez” / „am alte planuri” (de exemplu, „vreau să mă pensionez”). 

II.4. Greutăţi întâmpinate de persoanele de peste 55 de ani în căutarea unui loc de muncă
În clasamentul dificultăţilor întâmpinate de persoanele de peste 55 de ani în căutarea unui loc de muncă, pe primul loc se află „Angajatorii preferă persoane mai tinere”: 78,4% din respondenţi spun că este o situaţie cu care se confruntă „foarte des”. 

Pe locul 2, o pondere foarte ridicată înregistrează şi „Nu sunt locuri de muncă pentru cei de peste 55 de ani”: 71,8% din respondenţi spun că este o situaţie cu care se confruntă „foarte des”.

Celelalte categorii înregistrează ponderi mult mai mici la capitolul „foarte des”: „ALOFM nu îi ajută suficient să găsească un loc de muncă” (19,6%) şi „Cei peste 55 de ani nu se pot adapta la cerinţele locurilor de muncă actuale” (9,8%). 

II.5. Aşteptări ale şomerilor de peste 55 de ani faţă de un loc de muncă
Respondenţilor le-au fost prezentate câteva cerinţe pe care le au oamenii de obicei faţă de un loc de muncă şi au fost rugaţi să spună cât de mult contează pentru ei fiecare dintre ele. Ierarhia realizată scoate în evidenţă importanţa mai mare acordată corectitudinii şefilor („să am şefi corecţi”). Aceasta este singura caracteristică care depăşeşte pragul de semnificaţie de 50%.

Ponderi ridicate după criteriul „foarte mult” înregistrează şi remuneraţia („să fiu bine plătit” – 44,4%), mediul de muncă („să am un mediu de muncă sănătos” – 42,4%) şi pregătirea profesională solicitată („să corespundă pregătirii mele profesionale” – 42,4%). 


III. Percepţii despre ALOFM şi serviciile oferite de aceasta

III.1. Percepţii favorabile şi nefavorabile despre ALOFM

Percepţiile şomerilor de peste 55 de ani despre ALOFM sunt majoritar favorabile, având o pondere cumulată de 65,0%: 49,6% au o părere „destul de bună” şi 15,4% o părere „foarte bună”.

Percepţiile nefavorabile au o pondere cumulată de 25,6%: 21,4% au o părere „nu prea bună” despre ALOFM, iar 4,2% au o părere „deloc bună”.


III.2. Cunoaşterea serviciilor oferite de ALOFM
Persoanele intervievate au răspuns la întrebarea „Ce servicii ştiţi dumneavoastră că oferă Agenţia locală celor care îşi caută un loc de muncă?” pe baza unei liste care a cuprins 8 categorii de servicii. 
„Informaţiile despre locurile muncă/piaţa muncii” sunt pe locul 1, cu 79,8%, iar pe locul 2 sunt serviciile „Cursuri de calificare şi recalificare (formare profesională)”, cu 75,8%. 

Ponderi consistente au şi categoriile de servicii de pe locurile 3 şi 4: „Organizarea unor burse de locuri de muncă” (46,0%) şi, respectiv, „Informare şi consiliere” (40,0%). 
Alte patru categorii de servicii (locurile 5-8) au ponderi mai scăzute: „Medierea muncii” – 18,2%, „Stimularea mobilităţii forţei de muncă” – 13,8%, „Consultanţă pentru începerea unei afaceri” – 12,8% şi „Prime de încadrare pentru absolvenţi” – 10,6%.

III.3. Cum se comportă angajaţii ALOFM cu clienţii? 

Percepţiile despre modul în care angajaţii ALOFM îi tratează pe şomeri sunt predominant pozitive: la toate capitolele ponderile însuşirilor pozitive depăşesc, uneori cu mult, pragul de semnificaţie de 50%.

Astfel, angajaţii ALOFM care lucrează direct cu clienţii sunt văzuţi de şomeri ca fiind mai degrabă competenţi, politicoşi, respectuoşi, corecţi, informaţi, calmi, răbdători şi mai degrabă interesaţi de ceea ce fac.

III.4. Evaluarea relaţiei cu ALOFM – gradul de satisfacţie

Întrebarea din chestionar a cerut persoanelor intervievate să aprecieze cât de mulţumiţi sunt de serviciile Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. 
Din totalul populaţiei, 62,4% s-au declarat mulţumiţi (50,0% „destul de mulţumit/ă” şi 12,4% „foarte mulţumit/ă”). 

Nemulţumiţii au o pondere de 25,2%: 20,4% „nu prea mulţumit/ă” şi 4,8% „deloc mulţumit/ă”. Un segment de 12,4% nu a răspuns la întrebare.

III.5. Sugestii pentru perfecţionarea relaţiei dintre ALOFM şi vârstnici

La final, o întrebare deschisă, cu răspunsuri libere, a cerut persoanelor intervievate să propună măsuri sau iniţiative care ar putea ajuta ca relaţia dintre ALOFM şi persoanele de peste 55 de ani să fie mai eficientă – ce ar trebui făcut în primul rând? Sugestiile făcute de Unii respondenţi au făcut 2-3 sugestii.
De remarcat că 19,2% nu au dat nici un răspuns, iar 2,8% au spus că „totul este OK, relaţia este deja eficientă”. 

Pe locul 1 este „Identificarea mai multor locuri de muncă” – 19,8%, iar pe locul 2 este „Colaborarea mai bună cu angajatorii” – 13,6%. 

În clasamentul sugestiilor, se pot distinge două categorii mari de răspunsuri: (1) cele care vizează instituţia ALOFM şi (2) cele care vizează angajaţii ALOFM. Ponderile celor două categorii sunt următoarele: (1) 73,6% şi (2) 32,4%.
O singură sugestie (ultima), formulată de un singur respondent, vizează explicit clienţii – „clienţii să fie mai calmi”.

 

......................................................................................................................

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro.

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.

Informaţiile si materialele de pe acest website sunt proprietatea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, iar utilizatorii le pot folosi numai in scopuri necomerciale, în conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

Utilizatorul nu are dreptul să modifice, să retransmită, să distribuie sau să republice în niciun fel informaţiile constând în numele, denumirile, emblemele, mărcile, precum si alte insemne grafice sau orice alte asemenea elemente de pe acest website fără consimţământul expres al A.N.O.F.M.

Incalcarea oricaruia dintre drepturile de autor si conexe sau a drepturilor de proprietate intelectuala apartinand A.N.O.F.M. se sanctioneaza conform legii dand dreptul A.N.O.F.M. de a solicita repararea prejudiciului astfel cauzat.